Iohannis amână evenimentul programat pentru 20 mai dedicat Revoluției
Klaus Iohannis a renunțat la evenimentul de pe 20 mai, de comemorare a victimelor de la Revoluția Română, după ce a fost contestat. Anunțul Administrației Prezidențiale vine în contextul reprezentanți ai revoluționarilor, precum și fiul disidentei politice Doina Cornea au acuzat faptul că organizarea unei astfel de ceremonii, în luna mai, ar fi făcută din rațiuni electorale.
„În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai a.c., la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”.
Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent și din profund respect pentru toți cei care au luptat pentru democrație și libertate în anii tiraniei comuniste, Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară.
Încă de la preluarea mandatului, Președintele României a acționat constant pentru condamnarea crimelor și abuzurilor aparatului represiv al regimului comunist, precum și pentru omagierea victimelor totalitarismului.
Președintele Klaus Iohannis consideră că lecțiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei și a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toți un exercițiu civic permanent”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: București
Subiecte: decembrie 1989
Organizații: Administratia Prezidentiala
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)