Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban ca premier. Neo prim-ministrul este în izolare la vila Lac 1
ACTUALIZARE 16:05 Președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis social-democraților, în timpul consultărilor prin teleconferință, că îl desemnează din nou premier pe Ludovic Orban.
„Am promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica în Parlament pentru a trece cu mare celeritate toate procedurile parlamentare. Posibil să avem deja mâine (sâmbătă - n.red.) votul de învestire a Guvernului Orban, un vot care se va da în condiții speciale, dar am toată încredere că Parlamentul are toate datele și posibilitățile pentru a trece cu bine prin această procedură. Mă aștept de la toți politicienii responsabili să fie parte a acestui efort comun, în așa fel încât să ne putem concentra 100% pe combaterea efectelor infecției cu coronavirus”, a afirmat șeful statului într-o declarație de presă.
Conform președintelui, toate partidele au propus la Executivul să fie condus de Ludovic Orban.
„Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație specială, nu este loc de răfuileli politice, ci de soluții și foarte urgente. Am primit o singură propunere de prim-ministru, Ludovic Orbam pe care îl desemnez. Mă aștept de la toate partidele, de la toți politicienii, să fie parte a acestui efort de finalizare a acestei crize politice, să ne putem concentra 100% pe combaterea epidemei. Avem în momentul de față un guvern în funcțiune, guvernul Ludovic Orban, care a lucrat foarte serios și foarte bine, indiferent dacă a lucrat cu puteri depline sau interimar. Rezultatele se văd, avem relativ puține cazuri de infecție cu coronavirus în România”, a mai spus Klaus Ioghannis.
În prezent, Ludovic Orban este izolat la Vila Lac 1, după ce a intrat în contact cu Vergil Chițac, parlamentarul PNL confirmat cu coronavirus.
Știrea inițială
Klaus Iohannis începe, vineri, consultări, prin teleconferință, cu partidele în vederea desemnării unui nou premier. Decizia vine ca urmare a faptului că liderii PNL și senatorii liberali au anunțat că intră în izolare la domiciliu după ce senatorul liberal Vergil Chițac a fost confirmat pozitiv cu coronavirus.
Consultărrile au loc în contextul în care Florin Cîțu și-a depus, joi, mandatul de premier desemnat pe motiv că nu a dorit să fie votat de liderii PSD și ALDE, Marcel Ciolacu și Călin Popescu Tăriceanu.
„Având în vedere situația actuală, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis să facă consultările cu partidele parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru, prin sistem de teleconferință”, a anunțat Administrația Prezidențială.
Conform programului anunțat de Administrația prezidențial, consultările încep cu liberalii de la ora 13. Vor urma de la ora 13,30 PSD, de la ora 14,00 USR, de la ora 14,30 UDMR, de la ora 15,00 PMP, de la ora 15,30 ALDE, de la ora 16,00 grupul parlamentar Pro Europa și de la ora 16,30 grupul parlamentar al minorităților naționale.
După consultări, președintele Klaus Iohannis este așteptat să anunțe noua propunere de premier. Surse citate de PNL susțin că noul premier al României ar putea fi generalul Nicolae Ciucă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis Ludovic Orban
Locații: București
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)