Israelul a vândut datele medicale ale evreilor către gigantul Pfizer, în schimbul aprovizionării cu vaccinul anticovid. Yuval Noah Harari, printre susținătorii acordului: E spre binele lor!
Israelul a ajuns la un acord cu Pfizer, promițând să împărtășească cu gigantul Pharma datele medicale ale evreilor în schimbul continuării aprovizionării cu vaccinul anticovid, potrivit Al Jazeera.
Susținătorii acordului spun că acesta ar putea permite Israelului să devină prima țară care vaccinează cea mai mare parte a populației sale, oferind în același timp cercetări valoroase care ar putea ajuta restul lumii.
Criticii spun însă că acordul ridică probleme etice majore, inclusiv posibile încălcări ale vieții private.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat la începutul acestei luni că a ajuns la un acord cu directorul executiv al Pfizer pentru a accelera livrările de vaccinuri către Israel.
"Israelul va fi un stat model la nivel mondial", a spus el. "Israelul va împărtăși cu Pfizer și cu întreaga lume datele statistice care vor ajuta la dezvoltarea de strategii pentru a învinge coronavirusul".
Ministrul israelian al sănătății, Yuli Edelstein, a declarat pentru The Associated Press că guvernul va preda datele pentru a "vedea cum influențează, în primul rând, nivelul bolii în Israel, posibilitatea de a deschide economia, diferite aspecte ale vieții sociale și dacă există efecte ale vaccinării".
Acordul dintre Pfizer și Israel a fost confirmat și de istoricul Yuval Noah Harari, consilierul principal al Forumului Economic Mondial, în emisiunea „60 Minutes”. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Dezvăluiri Externe Prima pagină Știri
Persoane: Benjamin Netanyahu Yuval Noah Harari
Locații: Israel
Subiecte: Supraveghere în masă Vaccin coronavirus
Organizații: Guvernul israelian Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)