Jandarmi înarmați patrulează în stațiile de metrou din București. Măsura ar putea fi legată de evenimentele din Franța
În stațiile de metrou din București au început să patruleze echipe de militari din Jandarmeria Română dotați cu arme automate, informează România Liberă. Jandarmii au fost văzuți astfel în cel puțin două stații, una dintre ele fiind Dristor.
Se pare că această măsură de protecție ar fi legată de evenimentele recente din Franța.
”Miitarii din interiorul stațiilor de metrou provin din Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și sunt abilitați să acționeze nu doar pe peroane ci și în interiorul trenurilor”, a declarat, pentru România Liberă, Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.
Întrebat dacă măsura are legătură cu evenimentele externe, acesta a precizat că este ”o măsură cu caracter preventiv”.
El a refuzat să spună dacă militarii de la metrou au în arme doar muniție de exercițiu sau au chiar muniție letală, de război.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Atac terorist Paris Metrou București
Organizații: Jandarmeria Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)