Judecătoarea Mădălina Afrăsinie: „Nu mă vaccinez, nu m-au convins cu graba cu care au scos acest vaccin. Nu simt nevoia să fiu parte din acest experiment”
Trecută, împreună cu întreaga familie, prin boală - deci imunizată pe cale naturală -, judecătoarea Mădălina Afrăsinie de la Tribunalul București a declarat vineri la Răzvan Dumitrescu de la Antena3 că nu dorește să fie injectată cu serul experimental Covid, fabricat cu o grabă dubioasă și pus pe piață încă dinainte să fie încheiate studiile clinice. Însă argumentul cel mai puternic al femeii este dreptul de a decide asupra propriului său corp.
„Nu mă vaccinez, mai aștept. Nu m-au convins”
Nu o să mă vaccinez. O să fac test, dacă asta este singura variantă de a pleca din țară. Nu mă vaccinez, mai aștept. Nu m-au convins. Nu m-a convins graba cu care au scos acest vaccin, faptul că doar s-au limitat la vaccin, fără a se căuta alte tratamente. Nu simt nevoia să fiu parte din acest experiment, aștept încheierea părții de studii clinice.
Unii colegi sunt de acord cu mine, chiar dacă nu au trecut prin boală, alții care susțin vaccinarea și spun că tocmai eu sunt cea care mă opun și eu am explicat că, încă mai am dreptul să aleg ce fac cu corpul meu”, a declarat judecătoarea Mădălina Afrăsinie în cadrul emisiunii „Subiectiv”, realizate de Răzvan Dumitrescu la Antena3.
Printre greșelile „plandemiei”, Mădălina Afrăsinie enumeră tendința politicienilor români de a copia la indigo restricțiile impuse în alte țări, lipsa unei testări masive în România și lipsa testelor de anticorpi, care ar fi putut să ne dea imaginea procentului de cetățeni imunizați pe cale naturală. Totodată, ea denunță recunoașterea oficială doar a primelor 90 de zile de la vindecarea de boală, în condițiile în care unii oameni încă au anticorpi și 4 luni mai târziu. Cu toate astea, pașaportul Covid UE recunoaște imunitatea vindecaților doar în primele 3 luni după boală. Din nou, birocrații ignoră motivația sanitară, punând instrumentele politice mai presus de dovezile științifice.
Puteți urmări mai jos și interviul luat de prof. Ionuț Cojocaru judecătoarei Mădălina Afrăsinie în cadrul platformei Cristoiu TV:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: libertatea de alegere vaccin COVID-19
Organizații: Antena 3 Cristoiu TV Tribunalul Bucureşti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)