Jurnalistul Valentin Boeru va fi înmormântat la Cimitirul Străulești II, sâmbătă, 23 octombrie, la ora 11.00
Colegul nostru, jurnalistul Valentin Boeru, va fi înhumat la Cimitirul Străulești II. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 23 octombrie, la ora 11.00.
Trupul neînsuflețit al lui Valentin Boeru a fost depus la capela cimitirului, unde prietenii, colegii, toți cei care l-au cunoscut și l-au apreciat pe acesta pot veni pentru a-și lua rămas bun.
Valentin Boeru a început gazetăria în 1990, la săptămânalul Expres, continuând cu săptămânalul Cațavencu. A fost redactor-șef adjunct la revista Baricada, prima publicație de opoziție din România. Apoi, redactor-șef adjunct la Viitorul Românesc și șef secție Investigații-Reporteri speciali la Zig Zag. Experiență în televiziune la Tele 7 ABC ca reporter, apoi director de programe la Pro TV Deva și producător general la postul Național TV.
Ultimii ani din viață i-a petrecut în redacția ziarului Național. Vali a scris continuu, neobosit, fiind unul dintre cei mai aprigi apărători ai dreptății și adevărului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Valentin Boeru, un Boier de viță veche al presei române, a plecat la Domnul
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Valentin Boeru
Locații: București
Subiecte: In Memoriam Presa Română
Organizații: ActiveNews Presa Română Ziarul Național
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)