Klaus Iohannis, mesaj către liberali : „Vreau să oferim românilor la sfârșitul lui 2020 o Românie fără PSD. De acum trebuie să livrăm pentru că oamenii asta așteaptă de la noi”
Președintele Klaus Iohannis a ajuns luni la Parlament, unde participă la ședința Biroului Executiv al PNL. Iohannis a declarat că la întâlnirea cu liberalii va discuta despre ceea ce a fost în campania electorală.
„Am făcut o campanie electorală împreună și încă una de succes și vrem să tragem câteva concluzii. (...) Nu cred că astăzi discutăm despre aspecte guvernamentale, cel puțin nu în prezența mea, asta rămâne pentru zilele următoare”, a spus Klaus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat că PSD a fost înlăturat de la putere doar parțial, precizând că social-democrații au încă un număr mare de parlamentari, iar scopul PNL este o Românie în care PSD să nu mai fie în conducerea instituțiilor statului.
„Adversarul nostru în toate campaniile din ultima vreme (…) a fost PSD. Un PSD care a încasat-o de trei ori, dar cred că e bine să vă spun chiar în introducere că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial.
PSD, aici mă adresez parlamentarilor, are un număr imens de parlamentari. Un număr foarte mare de primari, de președinți de Consilii Județene. Ne bucurăm de această victorie, dar autosuficiența după această victorie ar fi cea mai mare greșeală pentru PNL.
Avem în continuare alegeri și aștept de la PNL și de la noul Guvern Orban care face o treabă foarte bună deja, aștept o implicare totală în așa fel încât la sfârșitul anului 2020 să putem să oferim românilor ceea ce își doresc, o Românie fără PSD. Să fiu bine înțeles, o Românie fără PSD în conducerea statului, în conducerile entităților politice”, a precizat Klaus Iohannis.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
CRIMA SECOLULUI. Spitalele au eutanasiat pacienți pentru a spori "morțile Covid": UCIȘI cu supradoză de MIDAZOLAM
S-a spart Blocada Americii asupra Occidentului
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Statul Paralel se clatină din temelii: Florian Coldea și Dumitru Dumbravă audiați 14 ore la DNA. Fostul șef SRI ar fi primit șpagă sute de mii de euro ca să aranjeze un dosar deschis de prietena lui, Laura Kovesi, la EPPO. ACTUALIZARE: CONTROL JUDICIAR
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Subiecte: Alegeri prezidențiale România 2019
Organizații: Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)