Klaus Iohannis și-a devansat vizita în Franța și va participa la ședința solemnă a Parlamentului pe tema Centenarului
ACTUALIZARE 23.11/18:40 Președintele Klaus Iohannis și-a devansat vizita oficială în Franța pentru luni și marți pentru a putea participa miercuri la ședința solemnă a Parlamentului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, potrivit Administrației Prezidențiale.
„Având în vedere faptul că miercuri, 28 noiembrie, va avea loc ședința comună solemnă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată celebrării Centenarului Marii Uniri, președintele României și-a modificat programului vizitei oficiale pe care urmează să o efectueze în Republica Franceză cu prilejul inaugurării Sezonului România-Franța. Vizita, programată inițial pentru perioada 27-28 noiembrie, va avea loc în perioada 26-27 noiembrie", a precizat, vineri, Administrația Prezidențială pentru Agerpres.
Știrea inițială
Klaus Iohannis va lipsi de la ședința solemnă a Parlamentului pe tema Centenarului, anunță Antena3.
Cele două Camere se vor reuni pe 28 noiembrie pentru a celebra împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, zi în care, potrivit Administrației Prezidențiale,
Iohannis se va afla în Franța. În timpul vizitei oficiale la Paris, președintele va avea o întâlnire cu Emmanuel Macron, cei doi urmând să discute despre relația bilaterală, parteneriatul strategic și consolidarea cooperării economice.
În ziua ședinței solemne, Iohannis are programată o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Franța.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: Franţa
Subiecte: Anul Centenarului Centenarul Unirii
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)