Koveși, ținută-n șah. Negocieri eșuate pentru postul de procuror-șef european
Negociatorii Parlamentului European (PE) și ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la desemnarea primului procuror-șef european, funcție pentru care candidează și fostul procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi, următoarea lor reuniune fiind prevăzută pentru data de 27 martie.
Informația a fost confirmată pentru AGERPRES de către Iina Lietzen, ofițer de presă al PE.
În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European și Consiliului UE nu vor ajunge la un acord nici pe 27 martie, următoarele date prevăzute pentru aceste negocieri sunt 4 aprilie și 10 aprilie.
La 8 martie, președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, președinte în exercițiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunțat că Laura Codruța Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcția de procuror-șef european și, de asemenea, i-a comunicat componența echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuții cu Consiliul.
Președintele PE a amintit că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăți civile și control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruța Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidații săi Jean-Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania).
Cei trei eurodeputați mandatați să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților - S&D), președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a PE (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (grupul Partidului Popular European - PPE), președinta Comisiei pentru control bugetar a PE (CONT), și eurodeputata olandeză Judith Sargentini (grupul Verzilor), vicepreședintă a LIBE.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Laura Codruța Kovesi
Locații: Bruxelles
Organizații: Parchetul European Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)