László Tőkés: Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania sărbătorește în 2018 anul autoguvernării naționale maghiare!
Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) sărbătorește în 2018 anul autodeterminării naționale maghiare și își va organiza programul corespunzător, a anunțat europarlamentarul László Tőkés luni, în cadrul unei conferințe de presă de la Oradea, potrivit Rador.
Potrivit președintelui CNMT, anunțul privind anul autodeterminării este ocazionat de împlinirea a 100 de ani de la înființarea Consiliului Național din Transilvania, condus de István Apáthy, organizație pe care CNMT o consideră predecesor de drept.
László Tőkés a mai spus că românilor care serbează Centenarul Unirii Transilvaniei cu România li se cuvine respect, însă trebuie admis că maghiarii din Transilvania nu au motiv de sărbătoare, deoarece ei „nu se pot simți acasă în patria lor”.
„Noi, de fapt, avem datoria să cinstim Centenarul și sentimentele majorității, așa cum s-ar cuveni și față de sărbătorile naționale maghiare, nicidecum nu putem neglija sentimentele naționale ale românilor, dar putem împărtăși, putem da cinstire acestor sentimente și acestui centenar numai în cazul când și noi vom avea drepturile noastre și vom putea să ne simțim acasă în țara noastră comună. Pentru acest deziderat am inițiat, în anii precedenți, CNMT, un șir de dialoguri româno-maghiare - ultima dată a avut loc la Oradea. Am căzut la înțelegere să prevenim acea atmosferă dușmănoasă antimaghiară de care se folosesc politicieni obscuri, de tip național-comunist, cu ocazia Centenarului. Noi căutăm aliații noștri, prietenii noștri români, ca să putem continua acel proces, de altfel foarte lent și împiedicat din toate părțile, pentru împăciuirea româno-maghiară. Vă aduc la cunoștință că există și un alt centenar, cel al fondării Consiliului Național Secuiesc, respectiv al Consiliului Național din Transilvania, în 1918. Cu ocazia acestor centenare, în paralel, atât Consiliul Național al Secuilor, cât și CNMT au declarat acest an anul autodeterminării secuiești, respectiv anul autoguvernării naționale maghiare din Transilvania”, a declarat Tokes.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Laszlo Tokes
Locații: Oradea
Organizații: Consiliul Național Secuiesc
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)