Lidia Gheorghițescu, una dintre puținele femei neurochirurg din România: „Ca medici muncim și ne facem datoria, dar Dumnezeu este Cel care ne coordonează. Din experiența mea am înțeles că în medicină este 50% muncă iar Dumnezeu îți dă restul”
„Dragostea va salvalumea”, așa și-au intitulat blogul câțiva tineri care, prin scrierile lor încearcă, în zbuciumul lumii de azi, să prezinte oameni minunați ai vremurilor noastre și modele creștine. Fie că vorbesc despre mănăstiri, sfinți, slujitori ai Bisericii, martiri ai neamului sau despre frumusețea familiei creștine și destinele unor oameni care își dedică viața semenilor lor, slujindu-și cu credință meseria și pe Dumnezeu, cei de la „Dragostea va salvalumea” aduc în atenția cititorilor o perspectivă creștină a lumii de azi, considerând că acum, mai mult decât oricând, oamenii au nevoie de modele creștine.
Un astfel de text este cel dedicat Lidiei Gheorghițescu, medic specialist neurochirurg la Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, una din puținele femei neurochirurg din România.
„În prezent lucrează în colaborare cu Profesorul Doctor Leon Dănăilă, cel mai în vârstă neurochirurg din lume (82 de ani), care încă este activ din punct de vedere medical, având și cele mai multe operații la nivel mondial (peste 30.000) și cel care a revoluționat neurochirurgia românească modernă. „ Eu am crescut la umbra acestui «stejar minunat ». Și eu și profesorul Dănăilă ne rugăm în timpul operațiilor pentru că am văzut cazuri medicale disperate care doar printr-o minune dumnezeiască au reușit să se vindece și asta mi-a întărit credința în Dumnezeu. Noi, ca medici, muncim și ne facem datoria dar Dumnezeu este Cel care ne coordonează. Din experiența mea am înțeles că în medicină este 50% muncă iar Dumnezeu îți dă restul”, mărturisește doamna doctor.”
Articolul integral poate fi citit AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Leon Dănăilă Lidia Gheorghițescu
Subiecte: Creștinism Educația creștin-ortodoxă Medici români
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)