Ludovic Orban, despre amânarea creșterii salariilor profesorilor: „E ca într-o familie, când îți scad veniturile nu te duci să-ți bei banii la cârciumă”. Replica FSLI: „O greșeală enormă, iar consecințele pot fi neplăcute”
Sindicatele din Învățământ amenință cu înghețarea deschiderii noului an școlar, după ce Guvernul a anunțat vineri că va devansa creșterea salariilor cadrelor didactice, care ar fi trebuit să se aplice de la 1 septembrie.
Premierul Ludovic Orban a declarat vineri că Guvernul amână creșterea salariilor profesorilor din cauza prognozei economice pesimiste.
„Uitați-vă la datele prezentate de INS și la prognoza privitoare la creșterea economică, în care noi estimăm o contracție economică, o scădere economică de 3,8%. E ca într-o familie – când îți scad veniturile și abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ți bei banii la cârciumă”, a motivat Ludovic Orban decizia, potrivit Ziarului Financiar.
Reacțiile critice nu au întârziat să apară în mediul virtual, profesorii arătându-se indignați de faptul că șeful Guvernului confundă banii în plus investiți în Educație cu banii de bere.
Ludovic Orban a explicat că, deși fondurile necesare creșterii salariilor în Educație au fost inițial prevăzute în buget, între timp au apărut alte cheltuieli urgente, cauzate de criza sanitară și de criza economică.
„Numai că între timp avem o serie de alte categorii de cheltuieli necesare. De exemplu, creșterea bugetului Ministerului Sănătății cu nouă miliarde de lei. De asemenea, alte măsuri active pentru salvarea locurilor de muncă”, a motivat premierul.
Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, nu este prevăzută în proiectul de rectificare bugetară propus de Ministerul Finanțelor.
În replică, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a avertizat că, dacă salariile profesorilor nu vor fi majorate din 1 septembrie, „deschiderea noului an școlar este pusă sub semnul întrebării”, potrivit Mediafax.
„FSLI atrage atenția membrilor Guvernului României, în mod special, ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu, că intenția de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020, va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot fi neplăcute”, au anunțat reprezentanții FSLI, care cer Guvernului să renunțe la decizia de a nu acorda majorarea salarială.
Aceștia deplâng faptul că Guvernul României propune prin OUG-ul privind rectificarea bugetară, cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar 2020-2021, să nu mai fie acordate majorările salariale prevăzute de lege, măsură care constituie o grea lovitură pentru cadrele didactice.
Personalul didactic ar fi trebuit să primească, de la 1 septembrie 2020 o creștere salarială medie de 14%, care ar fi însemnat o suplimentare a venitului net cu aproximativ 300 de lei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Persoane: Florin Cîțu Ludovic Orban
Locații: România
Subiecte: criză economică 2020 Pandemie coronavirus
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)