Lumea justiției este în doliu. S-a stins avocatul Pană Florentina, soția fostului șef al Secției de Chirurgie a Spitalului din Mangalia
Într-o postare publicată pe Facebook a fost anunțat faptul că, în dimineața zilei de 9 ianuarie, avocatul Pană Florentina, soția fostului șef al Secției de Chirurgie a Spitalului din Mangalia, a încetat din viață, transmite Ziarul Amprenta.
Aceasta a fost avocat în cadrul Baroului București.
Decesul acesteia a fost anunțat de fina sa ce o numește „o prietenă și un sprijin de nădejde”.
„Cu profundă durere vă aduc la cunoștință că în dimineața acestei zile a încetat din viață cea care a fost nașa fiicelor mele, o prietenă și un sprijin de nădejde, avocat Pană Florentina.
Doi oameni care s-au iubit enorm in această lume efemeră se vor reîntâlni acum. Doi îngeri îmi vor veghea acum copiii din împărăția cerurilor. Sper să nu vă dezamăgim niciodată!
Dumnezeu să te odihnească în pace Nana! Nu vă vom uita niciodată!”, a scris fina avocatei.
Mesajele de condoleanțe au început să curgă în comentariile postării:
„Condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, „Condoleanțe, drum lin către cer!”, „Dumnezeu să o ierte. Condoleanțe familiei greu încercate”, „Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică!”.
Din păcate, fostul șef al Secției de Chirurghie a Spitalului din Mangalia, Stelian Pană, a decedat la începutul lunii noiembrie 2020 și a fost înmormântat în data de 17 noiembrie 2020.
Stelian Pană
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Social Știri
Persoane: Pană Florentina Pană Stelian
Subiecte: decesul unei personalități moarte subită
Organizații: Spitalul din Mangalia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)