MINUNE: Icoana Părintelui Justin de la Petru Vodă a izvorât mir sub ochii reporterului ActiveNews. FOTO / VIDEO EXCLUSIV - FILMAREA ANULUI
Sâmbătă seara, 21 august 2021, reporterul ActiveNews a fost martorul unei minuni, înregistrate video, la Mănăstirea Sfinților Arhangheli și a Sfinților Închisorilor de la Petru Vodă: icoana Părintelui Justin Pârvu, Duhovnicul Neamului, așezată în fotoliul său din chilia sa de la călugări, a izvorât intens mir, în două etape, după ce anterior, cu o zi înainte, cursese deja o picătură de mir din ea.
Din imaginile foto de mai jos se poate vedea icoana imprimată pe pânză, cu puțin mir, de la venirea reporterului, și apoi gradul în care a crescut izvorul de mir. La scurt timp și alte două reprezentări imagistice iconice ale Părintelui Justin din chilia sa au început să izvorască mir (foto/video).
O asemenea minune, pe care o redăm ca atare pentru cititorii ActiveNews, este mai presus de interpretările noastre. Dumnezeu să ne ajute!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Sfinții închisorilor Știri
Persoane: Părintele Iustin Pârvu Victor Roncea
Locații: Mănăstirea Petru-Vodă România Mare
Subiecte: Icoană făcătoare de minuni Icoană izvorâtoare de mir Minune Mormântul Părintelui Justin Părintele Justin Profeție a Părintelui Justin
Organizații: Mănăstirea Petru Vodă Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)