Maica Domnului „Iordănița” a fost adusă la Catedrala Patriarhală. Icoana a rămas spre cinstire pe Colina Bucuriei până în jurul amiezii
Icoana Maicii Domnului Iordănița a fost adusă, joi dimineața, la Catedrala Patriarhală din București, spre închinare credincioșilor, scrie Basilica.ro.
Înainte ca icoană să se întoarcă la așezământul românesc din Țara Sfântă, aceasta va fi așezată spre închinare în paraclisul din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă din București. La manifestarea religioasă vor avea posibilitatea să participe și angajați ai instituției.
Timp de peste 30 de ani, icoana s-a aflat în biserica Schitului Românesc de pe malul Râului Iordan, ridicat de Patriarhia Română în anul 1935 în regiunea Qasr al Yahud, la locul istoric al Botezului Domnului Iisus Hristos.
Potrivit părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Românești din Țara Sfântă, „în anul 1967 a început un război, cunoscut în istorie ca războiul de 6 zile, între Israel și o coaliție a țărilor arabe vecine, din care făcea parte și Iordania. Valea Iordanului, unde se află și schitul românesc, a fost grav afectată, acolo având loc operațiuni militare. În fuga lor din fața bombelor, părinții călugări au salvat anumite odoare sfinte, printre care și icoana Maicii Domnului Iordănița”.
În urma izbucnirii conflictului armat din anul 1967, biserica Schitului Românesc și clădirea care adăpostea chiliile viețuitorilor au fost deteriorate devenind nelocuibile, iar începând cu anul 1970 accesul persoanelor în zonă a fost interzis. Autoritățile israeliene au minat terenul (au fost plantate aproximativ 3.800 de mine) și au ridicat un gard de demarcație. În prezent, regiunea este declarată zonă militară închisă, pe o distanță de 5 km de la râul Iordan spre interiorul țării, accesul făcându-se doar sub escortă militară.
Foto: Basilica.ro

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Religia Ortodoxa Simboluri religioase
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)