ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 700 de manuale de limba și literatura română, tradiții și obiceiuri românești, spiritualitate, geografia României, dar și calendare, agende și Atlasul Geografic privind românii de pretutindeni au ajuns la comunitățile românești din Italia, Australia, Republica Moldova și Elveția.

"În urma solicitărilor primite la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni din partea asociațiilor românești, au fost trimise către ambasadele românești din Chișinău,  Roma și Berna, Consulatul General al României la Cahul, Protopopiatul din Bari și Episcopia Română din Australia și Noua Zeelandă manuale editate de către IEH, agende, calendare și DVD-uri care conțin filme documentare complementare manualelor de spiritualitate și tradiții și obiceiuri", se arată într-un comunicat al Institutului.

Materiale didactice vin în sprijinul învățământului în limba română în afara granițelor țării prin promovarea limbii române, a culturii și a tradițiilor în rândul comunităților românești, prioritatea IEH fiind aceea de a sprijini românii de pretutindeni, în vederea păstrării identității etnice, culturale și lingvistice.

Manualele de limba și literatura română, tradiții și obiceiuri românești, spiritualitate și geografia României au fost create și editate de către Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru a fi folosite ca suport educațional și sunt adaptate la nevoile elevilor români care studiază în afara granițelor țării, anunță site-ul IEH. 

Foto: ieh.ro