Marea Britanie: Elevii și studenții NU vor mai fi nevoiți să poarte mască în clasă începând de luni, potrivit premierului Boris Johnson
Boris Johnson a anunțat la începutul săptămânii că obligativitatea purtării măștii în școli va fi eliminată de lunea viitoare pentru elevi, începând cu ciclul gimnazial, dar și pentru studenți. Copiii din clasele primare au fost deja scutiți de această cerință, deși profesorii și vizitatorii adulți trebuie să poarte mască atunci când distanțarea fizică nu este posibilă.
Premierul britanic a declarat că măsura privind utilizarea acoperitoarelor faciale, în vigoare de la redeschiderea sălilor de clasă din 8 martie, va fi eliminată. Inițial, obligativitatea fusese prevăzută până la vacanța de Paști, însă a fost, ulterior, prelungită până pe 17 mai.
„Nu vom mai impune acoperirea feței în sălile de clasă, sau elevilor de gimnaziu și liceu și studenților care folosesc spațiile comune ale școlilor sau facultăților”, a declarat Johnson, citat de The Sun, la o conferință de presă din Downing Street, la care a anunțat intrarea în etapa a 3-a a planului guvernului de renunțare la restricții.
Toți studenții vor putea participa din nou fizic la cursuri, însă vor trebui să își facă un test Covid de două ori pe săptămână.
În prezent, elevii de gimnaziu și liceu trebuie să poarte măști în sălile de clasă și în spațiile comune, cum ar fi coridoarele.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Boris Johnson
Locații: Marea Britanie
Subiecte: diminuarea restricțiilor masca de protecție
Organizații: Guvernul Marii Britanii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)