Marele protopsalt al Catedralei Patriarhale Mihail Bucă la aniversare. ÎNTRU MULȚI ANI!
Dragii mei,
Deși am vrut să fiu o frunză pe care o bate vântul și nu știe unde ajunge,
Deși am vrut să mă fac neobservat, poate din cauza oboselii și a încercărilor,
Deși mi-aș fi dorit să mă retrag într-o pustie,
DRAGOSTEA voastră și multele mesaje mă fac să mă opresc din acest vuiet al vânturilor ca să VĂ MULȚUMESC!
Este ziua mea de naștere, o zi mare, deoarece Sfântul Martir Antim Ivireanul este prăznuit astăzi. Un model de viață creștină, un model, deși de alt neam, care a fost mai român decât mulți alți români, un model care a ajutat și a încurajat ca limba română să fie limbă de cult, tipărind zeci de cărți de cult în frumoasa noastră limbă.
Această zi este de mare însemnătate pentru mine. Este ziua în care am apărut pe lume, ziua în care părinții mei m-au născut, ziua în care m-am născut pentru eternitate.
Sunt un om mic și neînsemnat și plin de păcate. Dar, iubirea, dragostea și atașamentul vostru față de mine mă fac să lupt cu și mai multă putere.
Voi lupta pentru biserica lui Hrtistos, voi lupta pentru copiii de la Fundeni, voi lupta pentru Bine.
Vă rog frumos să fiți lângă mine, în continuare, și să mă încurajați cu dragoste și cu iubire, cum numai voi știți să o faceți.
Dumnezeu să vă ocrotească famiile voastre, gândurile voastre, și în tot lucrul cel bun să faci rai din tot ce ai.
Vă mulțumesc!” - scria Părintele Arhidiacon Mihail Bucă la aniversarea sa de anul trecut. Acum ne transmite că „De ziua mea, mă aflu la Mănăstirea Vatoped, mă rog pentru voi, mulțumindu-vă pentru urări! Rog pe Maica Domnului să vă poarte fiecăruia de grijă și să vă dea bucurii duhovnicești!”.
Îl puteți asculta pe conducătorul Grupului TRONOS, Arhidiaconul Mihail Bucă, o reală voce a Ortodoxiei Românești, pe conturile sale de YouTube și Spotify.
ActiveNews îi urează La Mulți Ani întru Slava lui Dumnezeu și sănătatea întregii sale familii!
Aici îl puteți asculta la cel mai recent concert al său, un Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu:
La Mulți Ani cu Radu Gyr!ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Persoane: Irene-Ecaterina Mihail Bucă, arhidiacon
Subiecte: Aniversare
Organizații: Catedrala Patriarhală Grupul Psaltic Tronos Tronos Junior
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)