Marius Oprea după cazul de la Caracal: „Mă îngrijorează ca, sub valul de populism, serviciile să nu câștige teren. Din reflex, serviciile lucrează automat pentru cei aflați la putere. Poporul îi interesează mai puțin”
Istoricul Marius Oprea a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că sub valul de populism, iscat brusc în aceste zile, după tragedia de la Caracal, serviciile să nu profite și să câștige teren.
„Și-au dovedit crasa incompetență, chiar dacă vorbim de o nouă generație la nivelul de șefi ai acestor instituții, au păstrat vechile năravuri. Ce am pățit eu cu dl. Opriș este un bun exemplu, și dl Vasilca a fost mâna dreaptă a lui Opriș. Ce mă îngrijorează este ca sub valul de populism iscat brusc, atât de o parte cât și de alta a spectrului politic, serviciile să nu mai câștige încă o dată teren, căpătând atribuții sporite, sub pretextul eficientizării lor.
Problema este altundeva. Problema fundamentală este că legile securității nu pornesc de la securitatea cetățeanului, ci a statului. Adică a celor aflati la putere. Din reflex, serviciile lucrează automat pentru cei aflați la putere. Poporul îi interesează mai puțin. Aici trebuie schimbate lucrurile", a declarat istoricul Marius Oprea, pentru MEDIAFAX.
Acesta a precizat că cea mai bună variantă ar fi fost aceea de subordonare a STS la Parlament.
„Nu le luam bugetul, nu le demilitarizăm, dar să nu mai fie tentate de a fi slugi politice. De a nu mai fi folosite aceste interceptări drept sperietoare. (...) Aici este vorba de nepăsare și distanța de la care aceste servicii, care vezi Doamne apără statul, privesc cetățeanul. Ei prin siguranța națională înțeleg ceva cu totul deasupra și departe de înțelegerea noastră. Siguranța națională stă în siguranța cetățeanului", a mai spus istoricul.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Secțiuni: Știri
Persoane: Ionel-Sorinel Vasilca Marcel Opriș Marius Oprea
Subiecte: Alexandra, fata din Caracal Servicii secrete
Organizații: STS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)