Mihai Târnoveanu, amendat cu 2000 de lei de CNCD pentru că a apărat tricolorul românesc în detrimentul celui maghiar într-un oraș de pe teritoriul României
Mihai Târnoveanu, președintele Asociației „Calea Neamului”, a anunțat că a fost amendat de C.N.C.D. cu 2.000 de lei pentru două postări pe Facebook în care contesta dreptul reprezentanților de etnie maghiară ai autorităților române să arboreze steagul Ungariei în municipiul Sfântu-Gheorghe din județul Covasna, chiar și în ziua de 15 martie, considerată sărbătoare națională în statul vecin. Potrivit articolului 7 din Legea nr. 75 / 16.07.1994, „drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul național și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale”.
„Confruntarea cu CNCD continuă.
Astăzi am fost amendat cu 2000 de lei în al doilea dosar, din martie 2020, pentru două texte publicate pe Fb si comentariile generate de ele. În primul text mă declar împotriva prezenței unui uriaș steag al Ungariei în centrul orașului Târgu-Secuiesc de 15 martie, iar în al doilea afirm că 15 martie este despre Tricolorul Românesc și alătur o fotografie în care subsemnatul reclamat ”vinovat” ține în mână Drapelul României, în spate fiind un steag al Ungariei arborat pe un stâlp din Sfântu-Gheorghe. Concluzia este că CNCD consideră aceste două postări demne de amendă: „discriminarea a vizat o întreagă comunitate, afirmațiile sunt extrem de grave, instigare la ură, conțin amenințări”.
Voi contesta bineînțeles amenda la Curtea de Apel prin avocata mea care m-a apărat la Curtea de Apel Mureș, doamna Marina Ioana Alexandru, iar până mâine vedem dacă am voie să vă arăt fie și măcar parțial foto din decizia CNCD, cu motivarea instituției precum si numele celui care a redactat motivarea.
Dragi prieteni, doamne, domni și tovarăși, nu numai 15 martie este despre Tricolorul Românesc, ci fiecare clipă, minut, oră și zi este despre acest Drapel Sfânt... și da, 15 martie în mod special este despre Tricolorul Românesc pentru că în acea zi se contestă acest Drapel al nostru și atunci cu atât mai mult el trebuie să fie afirmat! Nu am contestat dreptul unei minorități de a-și sărbători ce vrea ea, ci arboarea ilegală a steagului Ungariei pe teritoriul statului român. Înainte de a emite amenzi, ar fi bine să puneți mâna și să citiți legea afișării steagurilor altor state în România. Ar fi util, de asemenea, să înțelegeți că Libertatea de a fi Român nu poate fi amendată.
Ne vedem la Curtea de Apel...pe 15 martie dacă doriți!”, a scris Mihai Marin Târnoveanu, luni seară, pe facebook.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.) este condus de Csaba Ferenc Asztalos, în calitate de președinte al instituției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Csaba Asztalos Mihai Tîrnoveanu
Locații: România Sfântu Gheorghe
Subiecte: Arborarea tricolorului românesc
Organizații: CNCD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)