Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul legii manualului școlar
Ministerul Educației Naționale a informat marți că a lansat în consultare publică proiectul legii manualului școlar. În urma consultării publice, ministerul va transmite spre aprobare Parlamentului varianta finală a proiectului.
Obiectivul actului normativ îl reprezintă reglementarea regimului manualului școlar în învățământul preuniversitar, se precizează într-un comunicat remis Agerpres.
Potrivit proiectului de lege, manualul școlar este un bun de interes public, principalul instrument de lucru al elevului și reflectă lectura personalizată a programei, efectuată de echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învățare și grupuri-țintă.
Elaborarea manualelor școlare se realizează de autori/grupuri de autori, în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calității științifice, se mai arată în comunicatul MEN.
Selecția va fi operată de grupuri de experți ai Centrului Național de Evaluare și Examinare și ai Institutului de Științe ale Educației. Ulterior, MEN va achiziționa conceptul/conținutul manualului școlar de la autori/grupurile de autori.
Elaborarea manualelor școlare se realizează în oricare dintre următoarele situații: apariția unor modificări la nivelul curriculumului național și introducerea unor discipline/module de pregătire noi; aprobarea unor programe școlare noi pentru anumite discipline/module de pregătire; existența unor discipline/module de pregătire fără manuale școlare aprobate; efectuarea de modificări de minimum 25% la nivelul programelor școlare pentru anumite discipline/module de pregătire.
Înainte de retipărire, fiecare manual va fi reevaluat de grupuri de experți, precizează MEN. Aceeași procedură de reevaluare este obligatorie anual și pentru manualele în format pdf și în variantă digitală interactivă.
Potrivit Legii Educației Naționale nr. 1/2011, Ministerul Educației are obligația de a asigura manuale școlare în conformitate cu programele școlare în vigoare, atât pentru învățământul de stat, cât și pentru învățământul particular obligatoriu acreditat/autorizat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Organizații: Ministerul Educației Naționale Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)