Ministrul Agriculturii anunță că s-au deschis primele DOSARE PENALE celor care refuză sacrificarea porcilor. Fermierii vor ca dezastrul provocat economiei de pesta porcină să fie discutat în CSAT
În timp ce Asociația PRO Consumatori acuză Guvernul că a provocat dezastrul economiei, iar o serie de organizații civice au pichetat joi Ministerul Agriculturii pentru a atrage atenția opiniei publice în legătură cu modul în care autoritățile gestionează pesta porcină africană la nivel național, reprezentanții Executivului în teritoriu trec la măsuri și mai dure.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat joi, după o întâlnire cu ministrul de Interne, Carmen Dan, că la nivelul județului Ialomița prefectul s-a implicat, fiind deschise dosare penale celor care refuză sacrificarea porcilor bolnavi.
„La Ialomița prefectul s-a implicat, intervine și se fac dosare penale la cei care încalcă legea”, a declarat Petre Daea.
Anunțul făcut de Daea vine după ce Federația Națională Pro Agro a solicitat Guvernului României declanșarea stării de urgență și inițierea procedurii legale de a se discuta în Consiliul Suprem de Apărare ai Țării (CSAT) despre pesta porcină africană, care distruge industria creșterii porcului din România, cu implicații majore asupra economiei naționale. De asemenea, Pro Agro cere trecerea de urgență a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în subordinea directă a Ministerului Agriculturii.
Organizatorii protestului de joi, de la Ministerul Agriculturii, au solicitat, de asemenea, ca Guvernul României, împreună cu toate autoritățile competente subordonate și abilitate în supravegherea, controlul și prevenirea unor astfel de situații, precum și Consiliul Suprem de Apărare al Țării, să răspundă la mai câteva întrebări:
- Cum își protejează autoritățile „competente” din România, țara, populația de la orașe și sate, industria producătoare de alimente, micii și marii întreprinzători, sursele și resursele care asigură hrană în mod curent și obișnuit în țara noastră, implicit interesul major pentru siguranța națională, etc….?
- Cum s-a ajuns în această situație?
- Cine este răspunzător pentru IGNORANȚĂ, NEGLIJENȚĂ și ABUZ?
- Cine este răspunzător pentru prejudiciile imense și efectele provocate de această epidemie de pestă porcină africană?
„Președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) încearcă să acopere corupția și incompetența unor funcționari din această instituție, dând vina pe porcul mistreț, și îi cam reușește acest lucru, pentru că mare parte din mass media a preluat această explicație, fără a face o analiză a problemei artificial creată, care amenință siguranța alimentară și siguranța națională”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Agricultură Știri
Persoane: Petre Daea
Locații: București
Subiecte: Pesta porcină africană
Organizații: Asociația Pro Consumatori Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)