Ministrul Justiției, Tudorel Toader: Voi vota la Referendum. Posibil ca în ziua referendumului să fiu într-o altă țară. Probabil îmi voi lua un bilet de întoarcere mai repede și voi merge la Referendum
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut miercuri noi precizări cu privire la evaluarea procurorului general, Augustin Lazăr. Întrebat dacă va merge la Referendumul pentru familie, care va avea loc pe 6 și 7 octombrie, ministrul Justiției a răspuns afirmativ. Deși s-ar putea ca în ziua referendumului să fie plecat din țară, Toader a subliniat că va face tot posibilul pentru a reveni în România mai repede și a merge la vot.
„Voi vota. Știți că România are președinția din umbră a Consiliului UE. Înseamnă că ne pregătim ca de la 1 ianuarie să preluăm președinția, acesta e și motivul pentru care am mers în Italia și am avut o foarte bună întrevedere cu ministrul Justiției. Posibil ca la ziua referendumului să fiu într-o altă țară, dar legată tot de Consiliu, și probabil îmi voi lua un bilet de întoarcere mai repede și voi merge la referendum pentru faptul că din '90 până azi, niciodată n-am lipsit de la niciun proces electoral și nu voi lipsi nici acum” a precizat Tudorel Toader.
Guvernul a decis, marți, ca referendumul pentru redefinirea, în Constituție, a noțiunii de „familie” - în sensul în care aceasta se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, și nu dintre soți, cum este specificat în prezent - să se desfășoare în două zile, respectiv 6 și 7 octombrie.
Românii care vor participa la vot vor trebui să răspundă cu ”da” sau ”nu” la întrebarea ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Tudorel Toader
Locații: București
Subiecte: Referendum pentru familie
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)