Ministrul Sănătății: Ne așteaptă o lună grea în lupta cu COVID-19 din cauza alegerilor electorale și a deschiderii anului școlar. La jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă
Ministrul Sănătății a declarat, luni seară, la emisiunea România9, la TVR, că luna septembrie este o lună grea în lupta cu pandemia de coronavirus, din cauza campaniei electorale și a deschiderii anului școlar. Nelu Tătaru speră ca la jumătatea lunii octombrie să fim pe o pantă descendentă. Nelu Tătaru a precizat că, dacă vor fi respectate regulile și precauțiile, de la jumătatea lunii octombrie România ar putea intra pe o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19.
„Este o lună de încercare, este o lună grea și dacă noi, toți, vom fi parteneri pentru a respecta regulile, atunci cred că la jumătatea lunii octombrie ne putem gândi la o pantă descendentă. Până atunci nu ne rămâne decât să gestionăm creșterea care noi credem că va fi mai mică în această perioadă. O creștere asumată odată cu deschiderea anului școlar și campania electorală", a declarat ministrul Sănătății la TVR.
În ceea ce privește deschiderea anului școlar, Tătaru a spus că în acest moment sunt 43 de localități care au indicele de infectare peste 3 la mie, situație în care cursurile se vor desfășura sunt on-line.
Alte 14 localități au indicele între 1 și 3 la mie, ceea ce înseamnă un sistem mixt, on-line și cu prezență fizică, în timp ce 2.728 localități au indicele de infectare sub 1 la mie și se permit cursurile școlare în clasă. În această ultimă situație trebuie respectate regulile de distanțare fizică și dezinfecție, a subliniat el.
„Consiliile de Administrație ale școlilor propun Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență scenariul pe care îl va urma acea clasă. Dacă vor opta pentru scenariul 1, față în față, atunci trebuie să existe acea distanțare de un metru, trebuie să existe masca și dezinfectant, trebuie să existe acele circuite care se pot regăsi și la intrarea în școală, și pe holuri în pauze și în curtea interioară a școlii. Dacă nu se poate asigura acea distanțare de un metru, există acele separatoare care trebuie puse între cei doi copii", a precizat ministrul Sănătății.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Persoane: Nelu Tătaru
Subiecte: alegeri locale România 2020 Începutul anului școlar Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)