Ministrul Transporturilor ia măsuri după crima de la metrou: Vom începe să montăm noi sisteme de protecție a călătorilor începând din trimestrul al doilea al anului viitor
O tânără în vârstă de 25 de ani a murit marți seară, în stația de metrou Dristor. Ea a căzut în fața unei garnituri de metrou, existând inițial suspiciunea că a fost vorba despre o sinucidere. Poliția Capitalei a anunțat, după câteva ore, că tânăra a fost de fapt împinsă de o altă femeie și a făcut publice imagini cu aceasta. Femeia încercase un gest similar în stația Costin Georgian, cu puțin timp înainte, când a împins o altă tânără, dar aceasta nu a pățit nimic.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Crima de la metrou Dristor Metrou București
Organizații: Ministerul Transporturilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)