Moarte suspectă în Arad: Belmondo, un cunoscut interlop, a fost găsit fără suflare în locuința sa, chiar în ziua în care ar fi împlinit 48 de ani
Marius Datcu, un cunoscut interlop din Arad, a fost găsit decedat joi seară, 25 mai, de polițiști în apartamentul în care locuia, pe strada Cocorilor din municipiu. Cunoscut drept „Belmondo de Arad”, bărbatul a fost găsit fără suflare chiar în ziua în care ar fi împlinit 48 de ani, transmite Gândul.
Conform sursei citate, joi seară, pompierii arădeni au intrat în apartamentul bărbatului însoțiți de polițiști, după ce fratele lui Marius Datcu a sunat la 112 pentru că nu reușea să-l contacteze telefonic de câteva zile. Cadavrul a fost găsit în locuință, la prima vedere fără urme de violență pe corp.
„Am intervenit cu o autospecială cu modul de descarcerare în jurul orei 22,30 pentru a facilita accesul către victimă. A fost o intervenție de deblocare ușă, iar bărbatul a fost găsit decedat în locuință”, a declarat vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, Ruxandra Klein.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Marius Datcu
Locații: Arad
Subiecte: moarte subită Moarte suspectă
Organizații: ISU Arad
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)