ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fosta procuroare comunistă Monica Macovei, devenită în ultimii 30 de ani vârful de lance al luptei anti-corupție din România, este invitata celor de la „Memorialul Închisoarea Pitești” să participe la o dezbatere. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook „Memorialul Închisoarea Pitești”, inițiatorii dezbaterii ridicând în slăvi activitatea fostei procuroare Monica Macovei. Imediat au apărut și reacțiile internauților, care critică prezența unui fost procuror comunist la o astfel de dezbatere, în care se va vorbi despre „condamnarea comunismului”.
 
„Memorialul Închisoarea Pitești a invitat-o la o dezbatere pe Monica Macovei pentru a vorbi despre condamnarea comunismului în România și nu numai.Luni, 9 martie, de la ora 18:00, la Memorialul Închisoarea Pitești, printre invitații Doinei Jela se află Monica Macovei (politician, ministru al Justitiei și europarlamentar). Împreună cu Alin Mureșan și Clara Mareș, vor dezbate despre Franț Țandără și rolul său în procesul comunismului și despre condamnarea comunismului în România și nu numai.
Monica Macovei este avocat și unul dintre cei mai activi europarlamentari. Ministru al Justiției între 2004-2007, este creditată pentru intrarea României în Uniunea Europeană. Mai jos puteți urmări interviul său cu Eugenia Vodă la "Profesioniștii": https://www.youtube.com/watch?v=srUKROQdPw0
Detaliile despre lansarea și dezbaterea pe marginea volumului "Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar" din 9 martie se află pe pagina evenimentului https://web.facebook.com/events/275924960056444/

#DoinaJela #DrumulDamascului #tortionari #FranzTandara #spovedanie #marturisire #responsabili #EdituraCorint #MemorialulInchisoareaPitesti #ClaraMares #AlinMuresan #MonicaMacovei #lansare #volum #EdituraManuscris #comunism #tortura #violente #istorierecenta #9martie #ZiuaDetinutilorPolitic #inchisoareapitesti #pomenire #memorie #istorie #comemorare”, este anunțul celor de la Memorialul Închisoarea Pitești.

Administratorul paginii „Memorialul Închisorii Pitești” a răspuns la avalanșa de critici prin mesajul: „Nu ne surprind comentariile, având în vedere activitatea invitatei. Aveți ocazia să aduceți argumentele la dezbatere”

Iată câteva dintre comentariile internauților: 

„Că întreaga ei activitate (în țară sau în străinătate ) a fost antiromânească ( și este încă) o știu toți , chiar și cei care o invită să ia parte la diferite evenimente ... și poate greșesc atunci când îmi trece prin cap ideea că tocmai pentru asta o invită... Dă Doamne să nu fie așa !!”, spune un comentator.

„Sunteți cel puțin penibili. La fel cum a fost și fatuca aia care a condus turul închisorii, acum vreo doi ani. Va bateți joc de tot ce a însemnat închisoarea Pitești. În afara de faptul ca habar nu aveți ce s-a întâmplat acolo și de ce. Un mare unfollow! Sa va fie rușine!”, a comentat un alt internaut.

”Foarte trist! Ca fiică de detinuti politici, sunt mai mult decat mahnita de aceasta "alegere" a dvs. Va pierdeti credibilitatea! Din pacate nu voi putea fi prezenta dar... mi-ati produs o mare suparare! Nu am cuvinte destule”, spune altcineva.

 „A invita o persoană ca MM la o astfel de emisiune este precum a urmări o prelegere a lui Lavrenti Beria despre abuzurile NKVD-ului”, spune un alt comentator.

„Să aducem noi argumente în sprijinul faptului că madam Macovei a fost procuror comunist? Păi este foarte simplu, trebuie doar să o întrebați pe 'mneaei. Nu cumva trebuia să argumentați voi ce cautî o asemenea persoană la așa eveniment?” a spus un internaut.

„Ce cauta Macovei sa vorbească despre Pitești? Sa va fie rușine!' a menționat o altă persoană.

„Pai ce numai Șora să dea lecții despre democrație? Trebuia reinventată și M.M. Dacă ar fi trăit trebuia invitată și Ana Pauker/Doamne ferește, măi oameni buni, ce se întâmplă cu voi?!”, scrie un alt internaut.