Monumentele istorice din Republica Moldova, distruse în timpul regimului bolșevic, RECONDIȚIONATE de ASCOR Iași și Monumentum
Asociația basarabeană Monumentum, alături de ASCOR Iași au demarat un proiect de recondiționare a două monumente istorice din Republica Moldova, care au fost distruse de regimul bolșevic, relatează Doxologia.
Primul monument, distrus în timpul regimului bolșevic, se află în incinta Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, a fost refăcut în totalitate la inițiativa lui Iulian Rusanovschi, în colaborare cu ASCOR Iași. Sfințirea monumentului va avea loc pe 19 octombrie, la „Biserica Adormirea Maicii Domnului” Bubuieci.
„Prin restabilirea monumentului eroilor de la Bubuieci se reconstituie un loc de memorie, un loc de aducere aminte pentru jertfa suprema a Armatei Romane în Primul Război Mondial. O țară se apără cu armata dar și cu o statuie de care sunt legate mii de inimi. Acest monument amintește de suferința poporului roman dar și de dragostea noastră față de tot ce este sfânt”, a declarat Rusanovschi.
„Mihai Eminescu spunea cu ocazia Primei serbări a românilor de pretutindeni de la Mănăstirea Putna”, din 1871, că «Am avut un trecut și voim a avea un viitor». Personal, cred că, reconstruirea acestor monumente este un pas mic, dar important, în recuperarea și redescoperirea trecutul nostru și a adevărului istoric. Totodată aceste monumente sunt un îndemn spre acțiune și unitate adresat celor din prezent și celor care vor veni”, a adăugat Iulian Tomeac, președintele ASCOR Iași.
Pe baza monumentului în partea din față a fost trecut următorul text:
EDIFICAT LA 08.X.1933
ÎN MEMORIA EROILOR
CĂZUȚI PENTRU
REÎNTREGIREA ROMÂNIEI
DE CĂMINUL CULTURAL
„ASTRA” BASARABIEI
CONDUS DE
PLUTONIER N. ROȘCA.
CTITORI:
PREOT ALEXANDRU COCIUBINSCHI.
D. DIACONESCU,
ȘTEFAN GHEORGHIADE,
PROF. AVOCAT I. URLESCU.
DISTRUS ÎN PERIOADA SOVIETICĂ.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Mihai Eminescu
Locații: județul Iași Republica Moldova
Subiecte: restaurare monument
Organizații: ASCOR Iași Asociația Monumentum R.Moldova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)