New York Post l-a numit „homofobul”! Care a fost reacția Papei Ioan Paul al II-lea față de parada homosexualilor de la Roma, din anul 2000
Fostul Papă Ioan Paul al II-lea, care pleda în anii 2000 pentru ca în noua Constituție a UE să se facă referire clar la rădăcinile creștine ale Europei, anticipând parcă pericolul islamizării continentului, nu a fost niciodată ambiguu în fața manifestărilor și sărbătorilor comunității LGBT. Nu a tăcut nici în anul 2000, când la Roma, în anul jubiliar al Bisericii Catolice, avea să se desfășoare o mare paradă a homosexualilor. Și despre care fostul Papă polonez spunea că reprezintă o „ofensă” la adresa valorilor creștine și o insultă care impune sarcasm.
„În numele Bisericii Romei, nu pot nu să-mi exprim amărăciunea pentru afrontul față de Marele Jubileu al anului 2000 și pentru ofensa care se aduce valorilor creștine ale unui oraș atât de drag pentru inimile catolicilor din întreaga lume” , spunea Papa Ioan Paul al-II-lea pelerinilor, într-un mesaj, la o zi după ce mii de homosexuali au mărșăluit la marea paradă de la Roma.
Papa a reafirmat învățătura Bisericii despre homosexualitate, citând Catehismul, și a spus că Biserica Catolică nu poate rămâne tăcută despre adevăr.
„Actele homosexuale se opun legii naturii”, a spus Papa Ioan Paul al II-lea, de la balconul din Piața Sfântul Petru, la 10 iulie 2000. „Biserica nu poate fi redusă la tăcere, pentru că nu poate trăi fără credința sa în Dumnezeu Creatorul și nu ar ajuta să discearnă ceea ce este bun de ceea este rău”.
Un articol din New York Post de la acea vreme descria comentariul lui Ioan Paul al II-lea drept „homofobie”, autorul textului precizând că Papa era „furios” în timp ce vorbea pelerinilor împotriva celebrării homosexualității.
Reacția Papei Ioan Paul al II-lea de la evenimentul homosexualilor din Roma și exprimarea clară a învățăturii catolice în privința sexualității arată diferențele dintre pontificatul lui Karol Wojtyła și cel al Papei Francisc, acesta din urmă fiind marcat de confuzie, ambiguitate și remarci complet nepotrivite, scrie LifeSiteNews.
Gay Pride de la Roma a fost evenimentul principal al World Pride 2000, ziarul Los Angeles Times transmițând cum străzile Cetății Eterne erau pline de „motocicliști îmbrăcați în geci de piele”, „transsexuali pe jumătate dezbrcați" și „drag-queens rătăciți, cu peruci galbene”.
Luni la rând, Vaticanul a încercat să anuleze sărbătoarea homosexualilor, așa cum scria la acea vreme New York Times, iar ziua 10 iulie 2000 a fost momentul în care Papa Ioan Paul al-II-lea a ieșit în piață pentru a critica acțiunea comunității gay.
În 2012, la 7 ani de la moartea Papei Ioan Paul al-II-lea, zeci de italieni din așa numita „Militia Christi”, care au încercat să protesteze față de parada gay care urma să aibă loc la Roma, au împrăștiat manifeste pe erau tipărite cuvintele lui Karol Wojtyła din anul 2000.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Papa Ioan Paul al II-lea
Subiecte: Creștinism Homofobie Homosexualitate Paradă gay Roma
Organizații: Biserica Romano-Catolică Vatican
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)