Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru infracțiuni de corupție. Sentința poate fi atacată cu recurs
Nicolas Sarkozy a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru infracțiuni de corupție, informează BBC. Sentința nu este definitivă, fiind de așteptat ca Sarkozy să facă apel.
Fostul președinte francez, în vârstă de 66 de ani, a fost găsit vinovat pentru că a încercat să mituiască un magistrat, oferindu-i cu un loc de muncă prestigios, în schimbul unor informații despre un dosar penal separat, care îl viza pe Sarkozy.
El este primul fost președinte francez care primește o pedeapsă privativă de libertate și se așteaptă să facă apel.
Dacă sentința rămâne definitivă, Sarkozy ar putea să execute un an de arest la domiciliu, purtând o brățară electronică.
Judecătorul de caz a afirmat că fostul președinte era conștient de gravitatea faptelor sale și totuși le-a comis, adăugând că acțiunile acestuia și ale avocatului său au dat justiției „o foarte proastă imagine” publică.
Infracțiunile pentru care a fost dată sentința sunt trafic de influență și încălcare a secretului profesional.
Condamnarea lui Sarkozy reprezintă o piatră de hotar în justiția Franței postbelice. Singurul precedent a fost procesul predecesorului lui Sarkozy, Jacques Chirac, care a primit doi ani de închisoare cu suspendare în 2011 pentru aranjarea unor locuri de muncă fictive la Primăria pariziană pentru aliații săi, pe vremea când Chirac era primarul Parisului. Acesta a decedat în 2019.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: Nicolas Sarkozy
Locații: Republica Franceză
Subiecte: proces de corupție
Organizații: Președinția Republicii Franceze Primăria Parisului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)