Nicușor Dan la Patriarhul Daniel. FOTOGRAFIILE ZILEI
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vineri, 30 septembrie 2022, a avut loc un scurt moment aniversar la Palatul Patriarhiei, transmite Basilica.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a prezentat mesaje de felicitare din partea autorităților de Stat, precum și ale altor instituții publice.
Au participat ierarhi ai Sfântului Sinod, reprezentanți ai autorităților, personalități ale vieții publice, clerici și mireni, între care și Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, surprins excepțional de fotograful Basilica, Mircea Florescu, în fața sărbătoritul zilei, Patriarhul Daniel. FOTO SUS și JOS:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Biserica Eveniment Foto Prima pagină Știri
Persoane: Nicușor Dan Patriarhul Daniel
Locații: Patriarhia Română
Subiecte: Aniversare
Organizații: Patriarhia Română Primăria Capitalei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)