Norvegia investigheaza moartea a 7 bătrâni „la câteva zile” de la vaccinarea anti-COVID-19 cu vaccinul Pfizer/BioNTech - Comirnaty injectat și în România
Norvegia a lansat o anchetă privind 7 decese înregistrate în căminele de bătrâni, după ce au primit vaccinul COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech - Comirnaty.
Agenția Norvegiană pentru Medicamente a declarat că decesele au avut loc la „câteva zile” după ce li s-a administrat vaccinul, transmite SmartRadio.
„Cei mai slabi și cei mai vulnerabili, care au boli grave, sunt vaccinați cu prioritate. Probabil vor mai exista decese aproape de momentul vaccinării. Trebuie să evaluăm dacă injecția este cauza morții sau dacă este o coincidență faptul că se întâmplă atât de curând după imunizare”, spune Steinar Madsen, directorul medical al agenției, într-un comunicat, citat de New York Post.
Nu au fost furnizate alte detalii despre cazuri. Autoritățile sanitare au menționat că aproximativ 400 de persoane mor săptămânal în căminele de bătrâni. Oficialii spun că vor continua să monitorizeze efectele secundare ale vaccinului, deocamdată nu s-a dovedit că decesele sunt cauzate de vaccinare.
Studii insuficiente
Studiile pe care se bazează autorizația temporară acordată vaccinului nu includ și persoane de peste 85 de ani. „Prin urmare, știm foarte puține despre efectele secundare care ar putea apărea în cazul vârstnicilor. Deocamdată ne asumăm că sunt aceleași ca în cazul tinerilor, dar este o situație pe care trebuie s-o urmărim îndeaproape”, transmite agenția.
„În urma utilizării vaccinului în Marea Britanie și Statele Unite, au fost raportate unele cazuri de reacții alergice severe”, a spus agenția. „Majoritatea efectelor secundare apar la scurt timp după vaccinare și dispar după câteva zile. Chiar dacă vaccinurile au fost testate pe un număr mare de voluntari, nu putem fi niciodată siguri că nu apar și efecte adverse necunoscute.”, mai transmit sursele citate și preluate de ActiveNews.
Reamintim că vaccinul în cauză are cel puțin 15 efecte adverse recunoscute, respectiv:
1. Peste 80% dintre cei injectați - durere la nivelul locului de administrare a injecției (>80%),
2. Peste 60% - fatigabilitate (>60%)
3. Peste 50% - cefalee (>50%)
4. Peste 30% - mialgie (durere musculară) (>30%)
5. Peste 30% - frisoane (>30%)
6. Peste 20% - artralgie (durere localizată în articulații) (>20%)
7. Peste 10% - febră (>10%)
8. Peste 10% - tumefiere la nivelul locului de administrare a injecției (>10%)
9. Tulburări hematologice și limfatice - Limfadenopatie
10. Tulburări ale sistemului imunitar - Anafilaxie; hipersensibilitate
11. Tulburări psihice - Insomnie
12. Paralizie facială periferică acută
13. Tulburări gastro-intestinale - Greață
La acestea se adaugă fracturi ale mandibulei (situație trecută în Raportul oficial către UE - pagina 108) (14) și spargeri de dinți din cauza frisoanelor puternice generate de administrarea vaccinului Covid cât și reacții alergice mai grave sau mai puțin grave (15) la persoanele sensibile. În timpul testelor au fost înregistrate 6 (șase) decese, despre care companiile producătoare au spus că nu legătură cu administrarea vaccinului.
De asemenea, conform PROSPECTULUI VACCINULUI COMIRNATY, mai notăm:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Locații: Grecia Norvegia Portugalia România SUA
Subiecte: Covid-19 vaccin COVID-19
Organizații: OMS
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)