O nouă moarte subită la Hollywood: Ray Stevenson, faimos pentru rolul său din serialul Roma, s-a stins la doar 58 de ani
Ray Stevenson, actorul britanic care a jucat producțiile de succes, precum Thor sau Rome, premiat cu Oscar, a murit subit, la 58 de ani, conform Hollywood Reporter.
Stevenson a murit duminică, cu patru zile înainte de ziua sa de naștere.
Ziarul italian La Repubblica a relatat că fusese spitalizat pe insula Ischia în timp ce se afla în timpul producției filmului Cassino on Ischia, regizat de Frank Ciota.
Nu au fost disponibile imediat alte detalii despre moartea sa.
Actorul era o prezență impunătoare pe ecran și a atras atenția atunci când a urcat pe scenă în aprilie pentru o apariție publică la Star Wars Celebration din Londra.
Era unul dintre principalii antagoniști din viitorul serial Star Wars Ahsoka.
"Să ajung să mânuiesc sabia laser este cel mai bun sentiment din lume", a spus el atunci. "Prima dată când mi-au înmânat-o pentru testul cu camera, nu m-am putut abține, am făcut zgomot".
Stevenson a devenit cunoscut publicului american ca fermecătorul soldat Titus Pullo în serialul HBO, Roma, din perioada 2005-2007.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri
Persoane: Ray Stevenson
Locații: SUA
Subiecte: moarte subită
Organizații: Hollywood Reporter
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)