O nouă vizită la nivel înalt între Biserica Ortodoxă Română și B.O.Rusă: Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, a fost la Moscova
În timp ce Patriarhul României, PF Daniel, l-a primit pe ambasadorul Rusiei la București, un alt mare ierarh român a vizitat chiar Moscova.
Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent la sfânta liturghie de la Catedrala ”Iisus Hristos Mântuitorul” din capitala Rusiei.
Conform siteului orthonews.ro, Mitropolitul Clujului se află într-un pelerinaj în Rusia, alături de un grup de preoți și credincioși. Unul din cei care îl însoțesc pe ÎPS Andrei a postat pe youtube imagini de la Sfânta Liturghie ținută în Catedrala ”Iisus Hristos Mântuitorul de la Moscova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: IPS Andrei Andreicuț Patriarhul Daniel
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Biserica Ortodoxă Rusă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)