OBSERVAȚIILE lui Lucian Sârbu: Vaccinurile demonstrează o eficacitate de numai 27,88%. Cum a evoluat populația Bucureștiului în capul bolnav al celor de la DSP
Lucian Sârbu, specialist în marketing digital și industria online, cu o diplomă de licență în marketing și o altă diplomă în
filosofie (logică și gândire critică), ne semnalează câteva observații foarte interesante pe care le-a făcut cu acribie, urmărind și analizând datele oferite zilnic de autoritățiile în privința infecției de Covid. Le redăm ca atare, însoțite de comentariile sale, uneori caustice:
La Antena 3 prezentatoarea - Sabina Iosub - și cu Fifor, care era pe vremuri băiat deștept, dar de când a intrat în politică s-a tâmpit, pare-se iremediabil, se uită ca curca-n lemne la un panou pe care scrie mare că în ultima săptămână 75,8% dintre infectați au fost nevaccinați.
Bineînțeles, discuția se mută spre vaccinare și dă-i, și luptă, și luptă, și dă-i.
Niciunul nu (par)e conștient de faptul că la 5,2 milioane de vaccinați dintr-o populație totală vaccinabilă de cca. 16,8 milioane, faptul că avem 24,2% dintre vaccinați infectați dintr-un total de 27.906 cazuri depistate în ultima săptămână înseamnă că vaccinurile demonstrează o eficacitate de numai
181,65 - 131
Ef = --------------- x 100% = 27,88%
181,65
unde 181,65 e numărul de cazuri de nevaccinați la 100.000 și
131 e numărul de cazuri de vaccinați la 100.000.
27,88%, da?
Deci ei presează, în plin val pandemic, pentru vaccinarea cu niște produse care, pe datele lor oficiale, nu ating nici pe departe eficiența cerută de standardele OMS.
Ziariștii nu se întreabă nimic, doar privesc bovin cifrele și repetă ca un ecou ceea ce li se poruncește să repete.
*
Începând cu săptămâna 30.08-5.09 eficiența împotriva virusului a vaccinurilor utilizate în România a scăzut sub 50%, și se duce în bot de la o săptămână la alta.
Dacă nu mă credeți, calculați și voi, pe datele oficiale, disponibile aici. Formula o găsiți pe diverse situri (căutați „vaccine efficacy formula”), eu am luat în calcul o populație totală vaccinabilă 12+ de 16,8 milioane. Dacă populația e mai mare atunci situația e și mai nasoală. Dacă e mai mică, atunci e mai bine. Dacă autoritățile mint, mint și eu.
În ultima săptămână pentru care avem date disponibile (13-19.09) eficiența a fost de numai 27,88%. În Israel ajunsese la 39% când au introdus boosterul.
Bineînțeles, în mass-merdia e liniște și pace. Nimeni nu își pune nici o întrebare, deși au trecut 2 săptămâni de la acel moment care ar fi trebuit să aprindă niște beculețe.
Somn ușor și vise plăcute!
*
O altă anomalie pe care am observat-o azi.
De când a început luna septembrie urmăresc într-un Excel comunicatele DSP-ului, pentru că vreau să pot anticipa când, sau dacă, idioții ăștia vor închide școlile (altceva nu mă interesează).
Așa că am început să-mi notez cu acribie datele despre cazurile din București. Apoi am încercat să aflu care e populația orașului pe care o iau ei în considerare pentru a calcula incidența cazurilor și dinamica lor și nu am reușit să o găsesc nicăieri. Drept pentru care am pus-o din burtă, am luat-o din Wikipedia, 1,88 milioane, însă calculând pe 14 zile nu mi se „pupa” deloc incidența calculată de mine cu cea comunicată de ei. În fine, am tot tras de cifra populației, azi în sus, mâine în jos, până când m-am prins că e ceva în neregulă cu ea. Așa că am început să o iau invers, mi-am zis: „Hai să calculez pe dos, adică să văd ce populație ar avea orașul București în funcție de incidența comunicată de ei, și poate descopăr o valoare medie care să aibă sens”.
Notând cu x necunoscuta din ecuație - populația Bucureștiului - atunci x-ul se calculează foarte ușor după formula:
total cazuri la 14 zile * 1000
x = ------------------------------------
incidență
Absolut toate variabilele sunt cunoscute din comunicatele oficiale. Ei bine, pornind cu cifrele de la 1 iunie încoace, am avut surpriza să constat că pe 1 iunie Bucureștiul „avea” o populație de 2,13 milioane, apoi pe 17 august aceasta „crescuse” la... 2,77 milioane de locuitori, ieri „coborâse” iar la ... 2,16 milioane și azi „a sărit” iar la 2,36 milioane. Cu alte cuvinte, când au nevoie să-și facă mendrele și să se dea în bărci, și să arate ce bine țin ei în frâu pandemia, în statistici apar brusc peste 600.000 de bucureșteni. Când nu mai au nevoie de ei, îi scot.
Mai mult: dacă în timpul verii populația a crescut încetul cu încetul până la acel maxim de 2,77 milioane, începând cu 13 septembrie, ziua începerii școlilor, ca prin farmec, numărul bucureștenilor a început să scadă aproape constant, mai rău ca populația Leningradului în timpul marelui asediu, ceea ce mă face să cred că ăștia chiar aveau în plan închiderea școlilor după congresul PNL. De altfel, pe datele lor și cu cifrele comunicate azi, și pe media populației așa cum rezulta din comunicatele lor din perioada 24-26.09 (2,20 milioane), astăzi incidența ar fi trebuit să fie 5,32/1000, nicidecum 4,95. Adică semnificativ mai mare, dar, ori că nu vor să panicheze, ori că 5,32/1000 ar fi însemnat că au luat-o rău pe arătură, ca prin farmec Bucureștiul a mai făcut rost azi, 27.09, de 200.000 de locuitori.
Oricum, la „viteza” cu care se desfășoară lucrurile acel 6/1000 probabil va fi atins în perioada 30.09-2.10, în așa fel încât bucureștenii să se culce liniștiți în weekend și să se trezească de luni dimineața carantinați.
Și cum de nu s-a ajuns la 6/1000 înainte de congresul PNL? Ei, unii au noroc în viață. Și cum de se va ajunge după numai o săptămână?
Ghinion.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Locale Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Lucian Sârbu Mihai Fifor Sabina Iosub
Subiecte: congres PNL eficiența vaccinului închiderea școlilor minciuna ca politică de stat Pandemie coronavirus populația Bucureștiului vaccin COVID-19
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)