ODĂ premierului mult iubit. Dacian Cioloș, comparat de liberali cu Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare
După ce au împânzit Capitala cu panouri gigantice de campanie cu chipul lui Cioloș, liberalii îi aduc osanale premierului tehnocrat de câte ori au ocazia. Mai nou, reprezentanții PNL îl compară pe Cioloș cu voievozii cei mai iubiți ai României: Mihai Viteazul și Ștefan Cel Mare.
Președintele PNL Dolj, Nicolae Giugea, consideră că Dacian Cioloș este persoana care corespunde „perfect" profilului de premier pe care și-l dorea PNL Așa că a oferit și o explicație:
”Venim în fața dumneavoastră să răspundem la întrebarea de ce Dacian Cioloș? PNL și-a conturat un model de prim-ministru, iar cel care s-a încadrat perfect în acest model este premierul actual. (...). De ce Cioloș, că nu este ales? Nici Mihai Viteazul nu a fost ales și a făcut multe pentru țara aceasta, nici Ștefan cel Mare, și a făcut la fel de multe. Are atâtea variante de candidaturi de prim ministru PSD-ul că, în momentul de față, nu vine cu nici una, ca să nu se supere între ei", a spus Nicolae Giugea, citat de site-ul cotidianul.ro.
Nu ar fi prima dată în politica dâmbovițeană când reprezentanții unor partide fac comparații deplasate în cazul liderilor aflați în prima linie. Notabil rămâne episodul din 2009, din campania pentru prezidențiale, când fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, încă membră PDL a spus, in timpul unei reuniuni de partid: Noi suntem urmașii lui Traian... ai lui Traian Băsescu".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: Alegeri parlamentare Campanie electorală
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)