Optsprezece ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Episcop Dr. Ambrozie în demnitatea de Întâiul Episcop al Giurgiului
În data de 9 aprilie 2024 se împlinesc optsprezece ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie în demnitatea de Întâiul Episcop al Giurgiului.
Ierarhul s-a născut în data de 20 aprilie 1969, în comuna Scorțeni, jud. Prahova.
A urmat Școala generală în satul Urleta, comuna Bănești, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987, cu bacalaureat. A absolvit Facultatea de Teologie din București (1992-1996), cu licență; cursuri de Master la aceeași Facultate (1998-1999).
În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultății de Teologie al aceleiași Universități; în 3 martie 2005 a obținut titlul de doctor în Teologie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor și consecințelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas).
În anul 1990 a intrat în obștea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie; în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah.
În perioada 1996-2000 a fost stareț al schitului Darvari din București, pe care l-a reactivat.
În 1999 a fost înălțat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, și hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000, în Biserica Sfântul Spiridon din București.
În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titular al Eparhiei Giurgiului (nou-înființată) și instalat în Duminica a V-a a Postului Mare (9 aprilie 2006), în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Giurgiu.
Cu prilejul împlinirii a optsprezece ani de la întronizarea Preasfințitului Părinte Dr. Ambrozie în demnitatea de Întâiul Episcop al Giurgiului, preoții și credincioșii eparhiei Giurgiului înalță rugăciuni către Bunul și Milostivul Dumnezeu să dăruiască Preasfinției Sale deplină sănătate, pentru a sluji cu aceeași dragoste, înțelepciune și dăruire Biserica lui Hristos și poporul dreptcredincios.
Întru mulți și binecuvântați ani, Preasfintite Părinte Episcop!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere
Președintele Iranului ar fi murit! - ACTUALIZARE din presa iraniană. Israelul susține că a fost un asasinat. MOSSAD? Elicopterul în care se afla Ebrahim Raisi s-a prăbușit în cursul zilei - VIDEO / ULTIMA FOTOGRAFIE OFICIALĂ
Recomandările noastre
Secțiuni: Biserica Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: PS Ambrozie
Locații: Giurgiu
Subiecte: Întronizare
Organizații: Episcopia Giurgiului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)