Părintele Mihai Sămărghițan a plecat la Ceruri
Părintele Mihai Sămărghițan a fost slujitor la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (Biserica dintre Brazi) și consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului și consilier județean în perioada 2012-2020.
Slujba înmormântării va avea loc marți, 3 noiembrie, la ora 11.00, la Biserica dintre Brazi, iar de la ora 13.00 va avea loc așezarea în mormânt la cimitirul municipal din Sibiu, transmite și Mitropolia Ardealului.
Redacția noastră este alături de Părintele Călin Sămărghițan!
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace pe bunul său slujitor!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Locații: Sibiu
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Mitropolia Ardealului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)