Pastorala la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului: Generaţia tânără este expusă unor multiple influenţe derutante.Tinerii nu mai pot discerne uşor calea care duce spre mântuire
În Pastorala Sfântului Sinod al BOR, la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2015, care va fi rostită mâine în biserici, preoții sunt îndemnați să organizeze la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru ajutorarea celor aflaţi în suferinţă şi în sărăcie.
”Din nefericire, în prezent,majoritatea populaţiei din parohiile rurale este săracă, iar preoţii noştri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economică, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigraţia spre ţări mai dezvoltate au cauzat o criză majoră a satului românesc şi mari dificultăţi în misiunea pastorală a preoţilor din parohii. În rândul slujitorilor noştri există multă bunăvoinţă de a ajuta pe cei săraci, dar puţine mijloace de a realiza cele ce sunt urgent necesare. În multe localităţi rurale s-au închis şcolile din lipsă de copii, dar şi dispensarele medicale din lipsă de medici, încât doar preotul a rămas ca intelectual să promoveze cultura şi să ajute spiritual comunitatea”, se spune în Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material imediat, este esenţială cultivarea unei educaţii creştine bazată pe luminile Evangheliei iubirii lui Hristos, în pofida presiunilor la care statutul orei de Religie este supus adesea. Astfel, copiilor le sunt destinate o serie de programe catehetice menite să completeze şi să diversifice elementele de educaţie religioasă dobândite în şcoală, cultivându-le dorinţa unei vieţi curate, de respect reciproc şi de iubire sinceră, de rugăciune şi fapte bune, după cum se vede în programele catehetice: Hristos împărtăşit copiilor, Copilul învaţă iubirea lui Hristos, Alege Şcoala!. Preotul trebuie să conlucreze cu profesorul de religie, oferindu-i acestuia şansa de a fi un membru activ în programele parohiale, se mai spune în textul Pastoralei.
Textul integral poate fi citit AICI
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)