Patriarhul Daniel, despre Pelerinajul de Florii: Această tradiție a fost întreruptă acum de pandemie, iar, timp de peste 45 de ani, a fost întreruptă de regimul comunist ateu. DECLARAȚIA ZILEI și FOTOGRAFIILE ZILEI
În predica sa de la finele Pelerinajului de Florii din 16 aprilie 2022, primul de după izbucnirea pandemiei de coronavirus, Patriarhul Daniel a subliniat că, în toată istoria României, de la fondarea principatelor medievale și până astăzi, acest pelerinaj a fost întrerupt numai în cei 45 de ani ai puterii comunisteși în cei 2 ani ai pandemiei. Cu alte cuvinte, doar dictatura ateistă și măsurile arbitrare Covid declarate ilegale de instanțele din România și Curtea Constituțională au stat împotriva acestei datini multi-seculare a românilor.
„Iată că acum, după doi ani de pandemie, când am trăit în izolare și când arătam iubire față de semeni, față de aproapele nostru, ținându-ne la distanță, Dumnezeu ne-a învrednicit să reluăm tradiția pelerinajului în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. Această tradiție a fost întreruptă acum de pandemie, iar, timp de peste 45 de ani, a fost întreruptă de regimul comunist ateu. După schimbările din 1989, s-a reluat tradiția pelerinajelor, care datează din secolul al III-lea și al IV-lea la Ierusalim și la Constantinopol și, apoi, din secolul al XIV-lea se prezentau ca lucrări sfinte și mărturisitoare în Principatele Române, întemeiate în acel secol. Deci, tradiția aceasta de o dată patristică și medievală și modernă, este reluată ca o mărturisire a dreptei credințe, ca o aducere-aminte a Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, după ce a săvârșit călătoria de la Betania, care se afla la o distanță de aproximativ 3 km. de Ierusalim. De la Betania, unde a înviat din morți pe prietenul său, Lazăr, pe care l-a iubit foarte mult și este singurul om pentru care, potrivit Evangheliilor, Iisus a plâns sau a lăcrimat”, a declarat, în sâmbăta lui Lazăr, Patriarhul Daniel. VIDEO INTEGRAL, AICI.
Un foto-reportaj de la procesiune: Credincioșii
au sărbătorit de Florii și biruința asupra morții pandemiei. Patriarhul
Daniel despre numărul impresionant al participanților la Pelerinajul de
la București: Este o lucrare mărturisitoare! FOTO-REPORTAJ
Câteva crâmpeie foto/video:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (I) - Accelerarea Agendei 2030
Premierul Slovaciei a fost împușcat de un progresist - transportat de urgență la spital - FOTO/VIDEO. Robert Fico s-a exprimat adeseori împotriva Ucrainei lui Zelenski și a războiului susținut de NATO și a respins Tratatul OMS și ”Circul Covid”. UPDATE
Cel mai important specialist oncolog din Japonia: Vaccinurile Covid sunt vinovate de explozia de Turbo-Cancere
Noua Ordine Mondială: Marea ofensivă din septembrie (II) - Starea de urgență planetară
“Pr. Ciprian Mega a mințit că masonul new-age-ist Dorel Vișan nu mai e în masonerie și mi-a cerut să nu mai spun nimic despre el și senatoarea ezoteristă Șoșoacă până după alegeri” - Pr. Eftimie Mitra revine cu noi dezvăluiri despre cei “21 de rabini”
Recomandările noastre
Locații: București Patriarhia Română România
Subiecte: ateism Căderea comunismului Covid-19 Dictatura Covid Învierea Domnului libertatea religioasă Pandemie coronavirus Pelerinaj de Florii Postul Paștilor Sâmbăta lui Lazăr
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)