Pedeapsa Alinei Bica a fost suspendată. Fosta șefă DIICOT va fi eliberată din închisoare imediat ce decizia ajunge în Costa Rica
Eliberările în dosare grele, ca urmare a deciziei Curții Constituționale care a hotărât că modalitățile de constituire a completurilor de 5 judecători de la instanta suprema sunt ilegale, continuă. După ce miercuri seara foștii miniștri Dan Șova și Constantin Niță, cât și fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, au fost eliberați din închisoare, joi a venit anunțul in cazul fostei șefe DIICOT.
Alina Bica va trebui eliberată imediat ce decizia va ajunge la autoritățile din Costa Rica, acolo unde aceasta se află în arest, anunță antena3.
„Colegul meu Doru Trăilă a susținut această contestație în anulare. E fabuloasa decizia, la fel ca toate cele date ieri. Au fost istorice, de o complexitate extraordinară. Decizia Alinei Bica va fi tradusă de urgență, dacă va fi nevoie de original va fi dus în Costa Rica. În decursul acestei zile, în mod normal, judecătorii din Costa Rica ar trebuie să o pună liberă pe Alina Bica. Acum, orice minut în spatele gratiilor sunt nelegale”, a declarat avocatul Laura Vicol, la Antena 3.
Și Șerban Pop, fost sef al ANAF, condamnat alături de Alina Bica la 5 ani de inchisoare, va fi pus in libertate joi, după ce ICCJ a decis să suspende executarea pedepsei pana se va judeca cererea acestuia de anulare a pedepsei, formulata ca urmare a deciziei CCR privind completurile de 5 judecatori.
Foștii miniștri Dan Șova și Constantin Niță, cât și fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, au fost eliberați din închisoare azi noapte.
Pentru fiecare dintre ei, judecătorii Curții Supreme au decis suspendarea executării pedepselor primite în dosare de corupție. Măsura se aplică până la momentul în care se va lua o hotărâre definitivă în cazul contestațiilor făcute de cei trei.
Dan Șova, Constantin Niță și Rudel Obreja cer anularea sentințelor primite, deoarece acestea ar fi fost pronunțate de un complet care funcțional nelegal.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Alina Bica
Subiecte: Suspendare pedeapsă
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)