Pensionarii protestează joi în fața Guvernului
Nemulțumiți de nivelul de trai, pensionarii din cadrul Federației Naționale Unirea protestează joi, în intervalul orar 10.00-13.00, în Piața Victoriei din Capitală.
Aceştia cer Guvernului și Parlamentului introducerea, în regim de urgență, a unui program de acțiune prin care să se asigure vârstnicilor din România un nivel de trai decent.
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, pensia reală din anul 2014 este mai mică decât pensia reală din anul 2009, iar numărul biletelor de tratament a scăzut an de an, de la 360.000 — în 2004, la 200.000 — în ultimii ani.
'Menținerea fixă a limitei de impozitare a pensiilor a condus la impozitarea anuală a unui număr tot mai mare de pensionari, dezicând astfel scopul inițial (din 2013) de impozitare doar a pensiilor mari. Din cauza sărăciei, starea de sănătate a vârstnicilor este din ce în ce mai precară, mortalitatea și morbiditatea sunt tot mai mari, numărul total al pensionarilor civili scăzând astfel de la 6 milioane cât erau acum 12 ani, la numai 5,18 milioane acum', se arată în comunicatul citat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Subiecte: Proteste la Guvern
Organizații: Guvernul României Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)