Pesta porcină a pătruns și în Europa. Belgia, apel disperat către autoritățile franceze
În timp ce autoritățile române încearcă să stopeze, de săptămâni bune, extinderea pestei porcine, epidemia de PPA ajunge și in Europa.
Ministerul francez al agriculturii a făcut joi apel la mobilizare imediată pentru protecția crescătoriilor de porci, după ce unitățile sanitare din Belgia au confirmat două cazuri de pestă porcină africană (PPA) la mistreți, informează AFP.
Prezența virusului PPA a fost confirmată într-o comună aflată la circa zece kilometri de granița Belgiei cu Franța, ceea ce potrivit ministerului „constituie o progresie fără precedent a bolii, care necesită o reacție la înălțimea mizelor economice considerabile pentru filierele agroalimentare franceze”.
Ministrul francez al agriculturii, Stéphane Travert, afirmă că a cerut implementarea imediată a unui plan de acțiune împotriva pestei porcine africane de către prefecții din departamentele Ardennes, Meuse, Moselle și Meurthe-et-Moselle, care se învecinează cu Belgia. Planurile prevăd măsuri de zonare, restricții ale unor activități cum ar fi vânătoarea, supravegherea mai atentă a crescătoriilor și a faunei sălbatice, aplicarea unor măsuri de biosecuritate pentru a evita introducerea virusului în crescătoriile de porci și măsuri de supraveghere în abtoare.
Intrarea oricărei persoane într-o exploatație agricolă nu este permisă decât după autorizarea din partea crescătorilor și cu respectarea tuturor măsurilor de igienă și securitate biologică necesare, a reamintit ministrul.
La sfârșitul lui august, președinta principalului sindicat agricol francez (FNSEA), Christiane Lambert, și-a exprimat îngrijorarea privind riscul de transmitere a PPA din cauza importurilor de mistreți din Europa de Est, unde potrivit AFP boala afectează deja Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Ungaria.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)