Petre Daea a găsit vinovatul în scandalul pestei porcine: Reproșez științei ca nu a găsit soluția pentru a preveni această molimă
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că toți proprietarii de porci sacrificați vor fi despăgubiți. Totodată, întrebat de ce nu a cerut demisia directorului ANSVSA care a amânat controlul anual făcut de veterinar în ferme și gospodării, Daea a răspuns „este timp și de răfuială, și de analiza greutăților”, arătând că reproșează științei, în primul rând, că nu a găsit soluția pentru a preveni răspândirea acestui virus, scrie news.ro.
„O lume întreagă nu este în stare să pună stavilă acestui virus. Reproșez științei în primul rând că nu a găsit până la această dată, în condițiile în care această molimă este de 41 de ani în Sardinia, nu a găsit soluția pentru a preveni această molimă”.
Peste porcină africană a fost confirmată în douăsprezece județe, fiind depistate peste 800 de focare.
Petre Daea a afirmat, miercuri seară, la Realitatea TV, că medicii veterinari sunt cei care stabilesc dacă este sau nu nevoie de eliminarea porcilor din zonele afectate de pesta porcină africană. „Eu susțin măsura pe care o stabilesc medicul veterinar, pentru că el este stăpânul bolii, el trebuie să fie stăpânul condițiilor de eradicare a bolilor respective, pentru că este îndrituit de lege și este autorizat de profesia pe care o are ca medic veterinar. (...) Medicul veterinar este Dumnezeul bolii. El trebuie ascultat, susținut”, a spus Daea.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Agricultură Știri
Persoane: Petre Daea
Locații: România
Subiecte: Pesta porcină africană
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)