Pfizer a mințit în legătură cu numărul de decese survenite în cadrul studiilor clinice COVID - numărul real a fost 21, cu 6 mai multe decât s-a raportat și cu 4 în plus față de cele din grupul nevaccinat
Pfizer a mințit cu privire la numărul de persoane care au murit în timpul celor trei studii clinice pentru vaccinul COVID. Numărul real de decese înregistrate în timpul studiilor clinice a fost 21, nu 16, așa cum s-a raportat inițial. Asta înseamnă cu patru decese în plus față de cele înregistrate în grupul de control al studiilor clinice, arată The Gateway Pundit.
Potrivit lui Alex Berenson:
Pe 28 iulie, Pfizer și partenerul său BioNTech au publicat o actualizare a datelor la șase luni de la studiul clinic principal al vaccinului Covid, cel care a determinat autoritățile de reglementare din întreaga lume să aprobe vaccinul.
Într-o perioadă în care se ridicau tot mai multe semne de întrebare legate de eficiența vaccinurilor, raportul a captat atenția întregii lumi. Pfizer a declarat că eficacitatea vaccinului a rămas relativ puternică, de 84%, după șase luni.
De asemenea, a raportat că 15 dintre cele aproximativ 22.000 de persoane care au primit vaccinul în cadrul studiului au murit, comparativ cu 14 dintre cele 22.000 de persoane care au primit placebo (o injecție cu soluție salină care nu conținea vaccinul).
Acestea nu au fost doar decese Covid. De fapt, majoritatea nu au fost de Covid. Doar trei dintre persoanele participante la studiu au murit din cauza unor boli legate de Covid - una care a primit vaccinul și două care au primit injecția salină. Celelalte decese au fost cauzate de alte boli și afecțiuni, în special cardiovasculare.
De la prima doză până la data de referință a raportării, respectiv 13 martie 2021, au existat în total 38 de decese, 21 în grupul [vaccinului] COMIRNATY și 17 în grupul placebo.
Pfizer a declarat public în iulie că a constatat 15 decese în rândul persoanelor care au primit vaccinul până la jumătatea lunii martie. Dar la FDA a raportat că au fost 21 - la aceeași dată de referință, 13 martie. (A se vedea pagina 23 a documentului emis de FDA pe 8 noiembrie, în care explica motivul pentru care a acordat autorizație deplină vaccinului de la Pfizer.)
21. Nu 15.
Numărul referitor la grupul placebo a fost, de asemenea, greșit. Pfizer a înregistrat 17 decese în rândul persoanelor care au primit placebo, nu 14. Nouă decese în plus per total, șase în rândul celor care au primit vaccinul.
Potrivit site-ului VAERS, anul acesta au existat 12.412 decese legate de vaccinul Pfizer.
Pfizer a mințit, oamenii au murit.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)