Pfizer lansează a treia doză, împotriva variantei indiene. Gigantul farmaceutic transformă vaccinurile anticovid în ”vaccinuri antigripale”
Pfizer efectuează un studiu pentru a evalua siguranța unei a treia doze de rapel care ar putea fi eficientă împotriva variantei indiene a SARS-CoV-2 , a relatat președintele și directorul general al Pfizer Spania, Sergio Rodriguez, conform EFE.
Pfizer studiază în prezent toate variantele virusului SARS-CoV-2 care au apărut, "de la cele inițiale până la cele care au apărut ulterior", îngrijorarea cea mai mare a reprezentantului companiei fiind varianta Delta(varianta indiană), care, potrivit conducerii Pfizer, se transmite de două ori mai rapid decât tulpina inițială.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Știri
Persoane: Albert Bourla Marc Dutroux
Locații: Spania
Subiecte: Vaccin coronavirus
Organizații: Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)