Ponta sare în apărarea lui Crin Antonescu după ce Băsescu l-a făcut pe fostul lider PNL "cea mai odioasă maimuță" pusă la Cotroceni
Victor Ponta a reacționat, într-un mesaj pe Facebook, la jignirile aduse de Traian Băsescu fostului lider PNL, Crin Antonescu, argumentând că, de fapt, ”orice jignire de la Traian Băsescu este, de fapt, un compliment”.
”Dincolo de disputele pe care le-am avut cu Crin, pot oricând să pun mâna în foc pentru faptul că este un om onest, carismatic și bine intenționat”, a scris Ponta în apărarea fostului președinte PNL.
”Pentru că nu pot să aștept sa reacționeze PNL o fac eu: Orice jignire de la Traian Basescu este de fapt un compliment - Basescu este cel mai lipsit de caracter, onoare, patriotism dintre toți cei care au fost până acum șefi ai Statului Român - un ticălos egocentric și tradator! Modul lui Basescu de a face politică este acum urmat de hateri, postaci, impostori politici și chiar ( din păcate din ce în ce mai des) de Dl Klaus Iohannis ! Ar fi fost extraordinar de bine pentru România ca Președintele Iohannis să se inspire de la Crin Antonescu și nu de la Băsescu..... Dincolo de disputele pe care le-am avut cu Crin pot oricând să pun mâna în foc pentru faptul că este un om onest, carismatic și bine intenționat! Și care a fost orice dar nu o marionetă a Serviciilor și "analiștilor" Propagandei ! Și ca să parafrazez - unde scuipă Băsescu pe Crin îl săruta oamenii din această țara!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.
Traian Băsescu a afirmat, la mitingul de lansare a candidaților PMP la parlamentare, că formațiunea sa are o șansă extraordinară de a dovedi că este altceva decât PNL și PSD. "Cele două partide au pe conștiință tot ce-a fost mai anti-democratic de la Revoluție încoace. Suspendarea din 2007 au făcut-o împreună, au pus temporar la Cotroceni cea mai odioasă maimuță, pe Crin Antonescu. Au reușit să facă din justiție un cal de bătaie, în mod nejustificat”, a spus fostul președinte citat de pressalert.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Crin Antonescu Traian Băsescu Victor Ponta
Subiecte: Alegeri parlamentare
Organizații: Partidul Mișcarea Populară (PMP) Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)