Prefectul Capitalei: Carantină de noapte în București, luată în calcul pentru anumite zone
Este luată în calcul o carantină de noapte pentru București, cel puțin pentru anumite zone, a declarat, miercuri, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.
"Am luat-o în calcul cel puțin în anumite zone. Nu vrem să se creeze însă o emoție publică, nu vrem să fie interpretate măsurile noastre într-un fel sau altul", a spus Berbeceanu.
"După întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență vom decide care sunt măsurile care se păstrează, dacă vor fi luate și alte măsuri, în funcție de analizele pe care le vom face la nivelul tuturor instituțiilor care fac parte din acest comitet.
Nu am spus despre carantinare, așa cum s-a preluat în spațiul public, ci că este posibil ca la un moment dat să fie impuse anumite restricții pe timp de noapte. Repet, nu pot să mă antepronunț", a spus prefectul Traian Berbeceanu, la Antena 3.
"Dacă situația o va impune, dacă specialiștii vor considera că o astfel de măsură se impune, da, o vom lua în calcul. În cea mai mare măsură, cetățenii municipiului București respectă măsurile, respectă normele de distanțare. Sunt și excepții și acolo unde vom constata excepții vom acționa cu intransigență", a adăugat preectul Capitalei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Încercare disperată de intimidare la adresa televiziunii Realitatea PLUS. Procurorul soroșist Marius Iacob ar dori să o citeze pe Anca Alexandrescu la Parchet

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene: Medicii care au recomandat vaccinarea anti-COVID sunt responsabili civil și penal pentru consecințe - DOCUMENT

BREAKING: CCR A INVALIDAT CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Mobilizare în toată țara pentru Călin Georgescu: românii s-au strâns la CCR. Forțele de ordine în zonă, triplate. Dispozitiv uriaș al Jandarmeriei, ca pe vremea Miliției lui Ceaușescu - VIDEO LIVE

Ce riscă România dacă SUA și alte state nu ar recunoaște alegerile din mai

BREAKING! Tulsi Gabbard vine în Europa. Anularea alegerilor prezidențiale din România, pe agenda oficialului SUA
Recomandările noastre

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!
Persoane: Traian Berbeceanu
Locații: București
Subiecte: carantină carantinare zonală
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)