Președintele PNȚCD: Doliul național nu este justificat... Pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici
Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, a avut o reacție surprinzătoare după tragedia petrecută vineri în clubul Colectiv, acesta susținând că decretarea de doliu național nu se justifică. „Accidentul la clubul bucureștean, la un spectacol”, consideră politicianul în postarea de pe un site de socializare.
„Doliul național nu este justificat. Accidentul de la clubul bucureștean, la un spectacol. Chiar dacă îi voi supără pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, că un semn de respect pentru voi. Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţară, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale.
Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febra violenţei, exhibiționismului şi sexului. Cine sunt tinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Vă asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat.
Să fiu bine înţeles. îmi place muzică rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizeră, de fapt. Doliul naţional nu a fost pentru sărmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva... Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, când ţara trece prin cea mai mare criză din istorie, se afundă în promiscuitate: o generaţie, a câtă, pierdută”, a scris Aurelian Pavelescu pe Facebook.
Ulterior, probabil din cauza mesajelor negative sau a sfaturilor primite din partea apropiațiilor, politicianul a șters mesajul postat pe Facebook și și-a dezactivat și contul de pe rețeaua de socializare.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Știri
Persoane: Aurelian Pavelescu
Locații: București
Subiecte: Explozie club Colectiv Bucureşti
Organizații: PNȚ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)