ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primarul de Deva, ales la scrutinul de duminică, a primit o lovitură din partea justiției. Mircia Muntean a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare.

Mircia Muntean, primarul ales al municipiului Deva la alegerile din 5 iunie, a fost condamnat de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, sentința nefiind însă definitivă, acesta putând face apel la aceeași instanță.

Instanța a mai decis ca, la rămânerea definitivă a pedepsei, Mircia Muntean, care a fost ales la votul de duminică primar al municipiului Deva din partea PSRO, să nu mai aibă dreptul de a fi ales în funcții publice sau autorități publice. De asemenea, el nu va mai putea ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Deoarece Mircia Muntean a mai fost condamnat în 2013 într-un alt dosar la 4 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu, instanța a revocat suspendarea executării și a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă principală de 6 ani închisoare.

'În baza art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința penală nr. 703/17.07.2013, definitivă prin decizia penală nr. 179/24.09.2013, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători. În baza art. 43 alin. 1 din Codul penal, adaugă la pedeapsa aplicată în cauză, de 2 ani închisoare, pedeapsa anterioară de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Muntean Mircia să execute, în total, pedeapsa principală de 6 (șase) ani închisoare. Aplică inculpatului alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară constând în exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pe o perioadă de 2 ani, în condițiile art. 68 din Codul penal', se arată în hotărârea instanței, publicată sâmbătă, conform Agerpres.

Hotărârea magistraților poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării.

În luna mai 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-au trimis în judecată pe deputatul PSD Mircia Muntean, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu - Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva.

Din probele administrate în cauză, a reieșit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.

Deputatul Mircia Muntean a mai fost condamnat, în septembrie 2013, de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux.

Mircia Muntean era acuzat că a efectuat o tranzacție ilicită cu un teren aflat la marginea municipiului Deva, despre care procurorii susțineau că se afla în proprietatea publică a statului și nu putea face obiectul unei dispoziții a primarului.

Parchetul mai arăta că, prin înstrăinarea terenului, Mircia Muntean a comis un abuz în serviciu în dauna intereselor publice, iar statul a fost prejudiciat cu 360.000 de dolari.